De la “ştergători” la cutii de bijuterii şi multe alte
minunăţii
Zona folclorică din care provin este situată în S-V ţării, judeţul
Caraş-Severin şi se numeşte Valea Almăjului. Cunoscută şi sub numele
Depresiunea Almăjului, este o depresiune intramontană situată între Munţii Almăjului (la sud) şi
Munţii Semenic (la nord) ce reuneşte un număr de 16 aşezări. Valea Almajului
este totodată una dintre "Ţările" tradiţionale: Ţara
Almăjului.
Fără a avea pretenţia de a scrie aici o cercetare
ştiinţifică, consider că am datoria morală faţă de oamenii de la care am
învăţat prima dată să împletesc din pănuşi de porumb, să fac o prezentare scurtă
a câtorva tradiţii meşteşugăreşti din această zonă.
Având în vedere vestigiile păstrate în muzeele din satele
Văii Almăjului, cele de la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, dar, cel mai important, casele locuitorilor
din Almăj, se poate observa pragmatismul almăjenilor: tâmplarii (cişlării) au meşterit diverse vase din lemn, fierarii (covacii) s-au ocupat de potcoviul
cailor, strânsul roţilor, şi realizarea altor produse absolut necesare în
gospodării. (Aceştia există în continuare în satele almăjene!) Tot bărbaţii erau
olari, confecţionează încă opinci şi
se ocupă de împletitul diferitelor
coşuri (coş pentru depozitat şi manevrat produse agricole, coş purtat în spate,
leagăn pentru copii, de asemenea de purtat în spate, vârşii de prins peşte etc.)
confecţionate din materiale precum: nuiele, coajă de cireş, coajă de tei etc.
Femeile erau şi, din fericire, încă mai sunt maestre la războiul de ţesut, împletesc şi croşetează cu o uşurinţă ce denotă că acestea sunt îndeletniciri
nu descoperite recent pe internet, ci se practică aici din generaţie în
generaţie.
Frumuseţea costumelor
populare, bătrâneşti sau din material subţire şi cusute cu fir lucitor,
costume care se poartă la evenimentele importante din viaţa comunităţii, sunt
mărturii grăitoare despre talentul femeilor locului în mânuirea acului de cusut.
Din păcate, nu ştiu să mai existe în zonă cineva care să mai coase aceste
bijuterii, dar pot spune că la Bozovici, una dintre localităţile Văii, încă
există femei care se îmbracă zi de zi în poale cu şorţ şi targă, elemente ale
costumului popular bănăţean.
Revenind la ideea de început şi vorbind strict de împletitul din pănuşi de porumb, se cade
să menţionez că l-am învăţat la şcoală, dar singurele produse pe care le
confecţionam erau “ştergătorile”, adică preşurile. Îmi amintesc cu mare drag
zilele în care urma să duc la şcoală pănuşi: nu mai aveam teme, nu trebuia să
mai citesc nimic, ci singura mea grijă era să o înnebunesc pe mama cu strânsul
şi selecţionatul pănuşilor şi aş fi luat a doua zi la şcoală o căruţă de pănuşi,
nu câteva. Ca dovadă că în scurt timp am umplut casa cu preşuri.
Din ceeea ce cunosc eu, în zonă nu se mai practică
această îndeletnicire, nici măcar ca activitate didactică, dar oamenii din sat
vorbesc despre împletitul din pănuşi de porumb ca activitate desfăşurată de
copii, în trecut.
Dragostea mea pentru împletitul din pănuşi de porumb se
pare că a dăinuit până în prezent şi, de la simplele, dar, să recunoaştem,
utilele preşuri, am ajuns acum să fac diferite şi diverse obiecte care-şi
găsesc utilitatea în casa omului, iar unele au menirea să o înfrumuseţeze.
